Viață, formare și începutul slujirii (1905–1954)

Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu (1905–1975), rămas orfan de mic și crescut de bunica sa în credință și simplitate, a cunoscut de timpuriu lipsurile și greutățile vieții. Absolvent al Seminarului Teologic din Galați și al Facultății de Teologie din București, a slujit mai întâi la Huși, unde, pe lângă misiunea preoțească, a ctitorit un azil de bătrâni. Mutat apoi în București, a înființat și păstorit parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” – Bariera Vergului, ridicând cu ajutorul credincioșilor o impunătoare biserică. Viața lui, urzită din lacrimi și har, a fost o jertfă neîncetată pentru Dumnezeu și semeni; a devenit o lumină vie în Biserică prin slujirea sa la Huși și mai târziu în București, ctitorind aziluri de bătrâni și ridicând o comunitate spirituală vie, chiar în vremuri de prigoană.

Arestarea, condamnarea și detenția (1954–1964)

În 1954 a fost arestat de regimul comunist și condamnat la 8 ani de închisoare, petrecând opt ani în detenție grea și doi ani în domiciliu forțat. A trecut prin penitenciarele de la Jilava (1954–1955), Dej (1955) și Gherla (1956–1962), precum și prin lagărele de muncă de la Poarta Albă (1955–1956) și Salcia (1959), primind și 2 ani de domiciliu obligatoriu în Bărăgan. Între preoții mărturisitori din vremea prigoanei comuniste, rămâne o figură puternică prin statornicie și dragoste neclintită pentru Hristos și oameni.

Eliberarea și renașterea Bisericii Sapienței (din 1964)

Eliberat în 1964, i-a fost încredințată Biserica Sapienței „Adormirea Maicii Domnului” din București, aflată atunci într-o stare avansată de degradare, pe care a transformat-o în scurt timp într-o adevărată oază de credință și mărturisire în mijlocul deșertului comunist. Cu răbdare, rugăciune și credință neclintită, Părintele a făcut din acest loc smerit un „altar viu”, unde Sfânta Liturghie era trăită de întreaga comunitate cu o intensitate rar întâlnită. Slujirea sa se distingea prin profunzime, implicarea credincioșilor și grija de a face din fiecare cuvânt și gest un act viu de comuniune; nu vedea Liturghia ca pe un ritual repetitiv, ci ca pe o zidire continuă, o lucrare vie a lui Dumnezeu în poporul Său. În jurul lui s-a adunat o comunitate unită, formată din credincioși de toate vârstele, mulți dintre ei foști deținuți politici, găsind aici mângâiere și sprijin. (Sfântul Preot Mucenic al Bisericii Sapienței)

Trecerea la Domnul și moștenirea vie (23 octombrie 1975)

Pe 23 octombrie 1975, Părintele Constantin Sârbu a trecut la Domnul, fiind înmormântat în curtea Bisericii Sapienței, aproape de altarul pe care l-a slujit cu neobosită dăruire. Amintirea sa continuă să fie vie, iar mărturia vieții lui rămâne un îndemn la credință, statornicie și dragoste față de Dumnezeu și aproapele. Este una dintre cele mai luminoase și puternice figuri ale Bisericii din veacul trecut, un model de slujire jertfelnică și de dragoste neclintită pentru Hristos și oameni.

Canonizare, deshumare și cinstirea oficială (2024–2025)

În ședința Sfântului Sinod din 11–12 iulie 2024, Părintele Constantin Sârbu a fost proclamat Sfânt Preot Mucenic Constantin Sârbu, cu ziua de pomenire stabilită în calendarul bisericesc pe 23 octombrie; canonizarea a fost comemorată solemn în cadrul proclamărilor generale ținute pe 4 februarie 2025 la Catedrala Patriarhală. Pe 2 decembrie 2024, în cadrul demersului canonic, au fost deshumate osemintele sale; slujba a fost oficiată de Preasfințitul Timotei Prahoveanul, împreună cu un sobor de preoți, ca parte a pregătirii pentru adăpostirea moaștelor în raclă de argint, realizată de Atelierele Patriarhiei Române.

În cinstirea lui se regăsesc:
- Acatistul Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu
- Canon de rugăciune către Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu.