Despre

Ascunsă într-un colț liniștit din centrul Bucureștiului, pe strada Sapienței nr. 5, Biserica „Adormirea Maicii Domnului” este un loc de rugăciune, tăcere și lumină duhovnicească. Deși discretă și ușor de trecut cu vederea, biserica este cunoscută de mii de credincioși care îi trec pragul anual, atrași de profunzimea slujbelor, liniștea interioară pe care o inspiră și de povestea impresionantă care o însoțește.

O istorie de peste 300 de ani

Ctitorită în anul 1710 de vornicul Iordache Krețulescu și soția sa Safta, fiica domnitorului martir Constantin Brâncoveanu, biserica a fost inițial paraclis al familiei Krețulescu. De-a lungul timpului, locașul a fost restaurat și întreținut cu grijă de generații succesive, iar în anul 1884, pictorul Gheorghe Tattarescu a fost chemat să împodobească biserica cu picturi murale de o rară frumusețe.

Martori ai credinței

Biserica este profund legată de numele a doi mari preoți mărturisitori: părintele Constantin Sârbu și părintele Constantin Voicescu, ambii trecuți prin închisorile comuniste pentru credința lor. Jertfa, curajul și smerenia acestor doi păstori au întipărit o amprentă puternică asupra comunității și au transformat biserica într-un spațiu al memoriei și al sfințeniei. Mormintele lor se află în curtea bisericii, față în față, ca doi stâlpi care susțin tăcut această zidire sfântă.

Supraviețuire miraculoasă

În perioada comunistă, biserica a fost amenințată cu demolarea în contextul construcției Centrului Civic. În mod miraculos, locașul a fost cruțat, iar în anii 1966–1968, cu sprijinul credincioșilor și sub îndrumarea părintelui Sârbu, a fost complet renovat. Mai târziu, în anii ’90, părintele Voicescu a continuat lucrările de înfrumusețare, inclusiv restaurarea picturilor vechi.

Biserica astăzi

Sub păstorirea actuală a părintelui prof. univ. dr. Marin Cojoc, Biserica Sapienței își continuă misiunea spirituală și socială. S-au realizat lucrări ample de consolidare, s-a ridicat o clopotniță, s-au refăcut gardurile și s-a amenajat un cabinet medical pentru cazurile sociale. Parohia, deși mică, este vie și implicată, oferind sprijin celor aflați în nevoie, organizând slujbe, acatiste, pelerinaje și activități duhovnicești care adună comunitatea în jurul valorilor credinței.